Cronică rutieră

Vineri, 10 iulie. Undeva la graniţa dintre Spania şi Franţa, nişte băieţi pe biciclete se luptă cu primele urcuşuri serioase din Pirinei. Tour de France, mon amour! Eu mă lupt să ajung acasă, din Bucureşti.

Ora 15.00

Undeva pe Magheru, gust rapid o bucată de pizza şi o bere văduvită de alcool. Încerc să găsesc ceva interesant prin Gazeta Sporturilor. Degeaba. Parcă s-a transformat într-o Libertatea sportivă. Numai despre fotbal în toate paginile. De fapt, despre vorbele din fotbal. Acţiunea sportivă lipseşte.

15.15 Plec din parcarea cu plată de pe strada Medeleev. Surprinzător, fac doar cîteva minute pînă la Aviatorilor.

15.30 Virez către Bucureşti – Ploieşti. Zapez între posturile de radio ale capitalei. Rămîn pe RFI, e o piesă faină.

15.45 Tot în Bucureşti, banda a doua. În dreapta e unu’ cu un Meleu negru. Pe lîngă el, un biciclist la vreo 40 de ani încearcă să-şi facă loc. Manelistul din meleu îi barează calea, apropiindu-se cu roata din dreapta la cîţiva centimetri de bordură. Rîde tîmp. Biciclistul îl înjură în surdină şi îl ocoleşte prin partea stîngă.

16.00 Tot pe şoseaua Bucureşti – Ploieşti, cam în dreptul Antenei 1. Încep să mă lase nervii. Inspectez fugar scurmătura din stînga mea, ce se doreşte un pasaj. Nu văd picior de muncitor. Probabil vinerea e program scurt.

16.15 Am ajuns la intersecţia de lîngă aeroportul Băneasa, primul la semafor. Plec cu scîrţîit de roţi.

16.35 Alimentez la Petrom. Îmi mai iau o bere fără alcool. N-am găsit decît Schlossgold.

16.50 Ploieştiul mi se dezvăluie în faţa ochilor. La stînga, pe şoseaua de centură, mă aşteaptă o nouă coloană. Virez dreapta şi intru în oraş.

17.15 E bine. Am scăpat ieftin din oraşul lui Nichita Stănescu. Las în urmă giratoriul din dreptul buticului Metro şi îmi scufund piciorul drept în pedala de acceleraţie. Mă simt mai bine. Schimb frecvenţele radioului în căutarea unei piese interesante.

17.40 Comarnic. Sfîrşitul speranţelor. Coloană. Începe să plouă mărunt. Adio două benzi. Maşina mă roagă să îi ofer viteza a treia. Imposibil.

18.05 Ajung cu greu la Sinaia. Din nou coloană. Virez dreapta pe centura oraşului.

18.20 Încă în Sinaia. Un miros de viscere cuprinde interiorul autoturismului. Ciudat. Nu-i de la mine. Deschid geamul să intre aer curat. Mirosul e şi mai înţepător. Peste drum un canal îşi slobozeşte conţinutul intestinelor pe şosea. Închid geamul cît pot de repede. În zadar. Mirosul mi-a pătruns în nări şi nu se mai dă plecat.

18.25 Ies din Sinaia.

18.40 Buşteni. Din nou coloană. Nu mai am nervi. Mă doare spatele şi m-a cuprins foamea. Vreau doar să ajung acasă.

19.10 Abordez pantele Predealului. Hai că mai am puţin. I-am blestemat pentru eternitate pe şoferii din faţa mea care circulau cu 40 la oră, chiar dacă limita de viteză era 70.

19.40 Ajung acasă. Ce fericire!

Un simplu calcul îmi dă o medie orară de 40 km/h. Groaznic. E prea mult. Propun o nouă modificare a codului rutier, că sînt prea multe accidente din cauza vitezei. Iubesc şoselele româneşti!