Copila Iarna şi dansul florilor de gheaţă

De dimineaţă m-am trezit greu. Simţeam o greutate mare ce apăsa plapuma colorată sub care mă ascunsesem. Visam despre frunze, păsări şi forme fanteziste de lumină. Am deschis ochiul stîng, tulburat de visele încă vii, pentru cîteva secunde. Apoi pleoapa şi-a tras storul peste cristalinul meu vizual. Mai tînjeam după cîteva minute de uitare. Dar greutatea de deasupra devenea tot mai agasantă. Creştea cu fiecare minut petrecut pe insula dintre vis şi realitate. Am încercat s-o alung, aşa cum alungi un tînţar avid după sîngele din vene. Eşec. Pietroiul apăsa din ce în ce mai tare. După un efort ciudat m-am ridicat în capul oaselor pentru a afla ce îmi otrăvea trezirea lină. La picioare aveam Tîmpa, grizonată şi rece. Atît de rece încît nu-mi mai simţeam picioarele, transformate în bucăţi de gheaţă inestetice. Am scuturat plapuma, eliberînd-o de presiunea micului vîrf refugiat la picioarele mele, acesta căzînd lîngă pat. Instantaneu s-a transformat într-un căţelus cu blana jilavă, ghemuindu-se pe parchetul rece, începînd să plîngă. L-am lăsat cu amărăciunea lui şi am trecut în bucătărie, tîrşîind sub mine picioarele sloi. Era să-mi rup gîtul pe gresia alunecoasă. Un strat fin de zăpadă o acoperise, dorind neapărat să-mi joace o farsă amară. Am început să bîjbîi prin odaie, cu mîinile încleştate pe mobila albastră, ca un olog. Cu greu am ajuns la baie. O ţiglă, albită de o haină proaspătă de omăt, mi-a căzut dinainte. Cu un reflex întîrziat şi inutil, m-am ferit. Era să cad din nou, pe gheţuşul gros ce acoperea gresia albă. Tavanul dispăruse, lăsînd la vedere ţiglele caselor de peste drum, ce respirau greu în aerul glaciar, eliberînd deasupra lor un nor uşor de abur. Pe geamuri, florile de gheaţă jucau un dans grav. Dansul iernii.

Trezit de frigul ce se furişase pe sub stratul textil ce-mi acoperea trupul, am început să patinez. Botoşeii de gheaţă se transformaseră în patine. Am dat două ture prin bucătărie şi prin cameră, desenînd cercuri imperfecte pe podeaua albită. Florile de gheaţă din ferestre mă acompaniau cu aceleaşi mişcări, mîzgălind forme similare pe suprafaţa semitransparentă.

Apoi am deschis uşa. Tîmpa, care mă privise în ultimele minute, cu ochi de căţel oropsit, cum alunec în jurul ei, a zbughit-o pe lîngă mine afară. Am privit-o cum se juca în curtea din faţa uşii. A ţinut-o aşa cîteva minute, apoi a dispărut. M-am întors către interiorul casei. Totul revenise la normal. Gheaţa dispăruse, florile reci de asemenea, iar tavanul băii îşi reocupase poziţia tradiţională. De pe geam priveam cum din cerul gri cad firicele mici de apă amorţită. Semn că Iarna, acum doar o copilă ce abia învaţă să vorbească, a început să se joace deasupra norilor.

Din dulap, cîteva bătăi surde mă trezesc din reverie. Sînt hainele groase de sezon ce doresc să iasă la plimbare.

*sursa foto