Călătorii clandestine

Zilele astea am renunţat la automobilul din dotare. L-am împrumutat lu’ tata socru, din solidaritate. Aşa că am luat la pas oraşul, la ceas de seară. Căldura s-a mai domolit după ora 18, astfel că plimbarea nu s-a transformat într-un supliciu. Ora serii ne-a surprins într-unul dintre cartierele oraşului, la o distanţă considerabilă de bîrlog. Am avut două opţiuni pentru călătoria spre casă. Să apelăm la un taxi sau transportul în comun. Am ales-o pe ultima, din motive economice.

Ajungînd în staţie, descoperim că vechile hibe nu s-au reparat în nici un fel. Casa de bilete este închisă la ora nouă şi ceva. Nu găsim altă opţiune. Mda, să zicem că e normal. Las’ că luăm de la şofer. Autobuzul ajunge în staţie după cîteva minute. Ne urcăm pe uşa din faţă. Cerem bilet de la nea şofer. Un domn pe la 40 de ani, cu un puternic accent moldovenesc. Îmi plac moldovenii! Sînt descurcăreţi şi cu simţul umorului. Te cam bagă sub masă la sindrofii. Risc asumat. N-are bilete.

- Dar daţi-mi mie banii şi n-aveţi probleme.

Îi dăm banii pentru două călătorii şi ne aşezăm, aproape liniştiţi, pe prima banchetă din stînga. Nu ne-a vizitat nici un control, dar m-a vizitat pe mine o întrebare. De ce RAT Braşov preferă să lase clientul fără nici o opţiune viabilă pentru a-şi achiziţiona bilet după anumite ore? E chiar aşa greu să găseşti o soluţie?

Din punctul meu de vedere, sînt trei opţiuni care ar putea să rezolve problema:

  1. Să ţină toate casele de bilete deschise pe toată perioada de funcţionare a autobuzelor. Implică şi înfiinţarea unora noi. Un avantaj la această soluţie ar fi crearea unor noi locuri de muncă. Dezavantaj: construirea unor gherete noi, acolo unde e cazul.
  2. Montarea unor automate de bilete în fiecare staţie de autobuz. Dezavantaj: cheltuieli suplimentare.
  3. Şoferii să poată elibera bilete în mod legal. O practică normală în multe alte ţări din lume. Fără dezavantaje.

Eu sînt pentru ultima variantă. Este practică, economică şi nu presupune investiţii suplimentare. Oare o fi aşa de greu să dotezi şoferii de autobuze cu bilete de călătorie? Presupun că nu. Dar trebuie să trăiască şi ăia care controlează biletele. La fel şi nea şoferu’, aşa simpatic cum pare.

*sursa foto

Posted in Braşovechi and tagged , , , . Bookmark the permalink. RSS feed for this post. Leave a trackback.

4 Responses to Călătorii clandestine

  1. Luana says:

    Probabil nenea asta acceptat ca stia ca nu vine niciun control. Tin minte ca la un moment dat aveau soferii bilete, erau unele galbene, insa a durat foarte putin practica asta. Banuiesc ca riscul e ca ei sa nu dea biletele si sa ramana cu banii…

    Acum, am observat ca in miezul zilei cam refuza sa ia banii. Chiar azi eram prin Noua, nu aveam de unde sa iau bilet si nu stiam in ce parte gasesc ghereta, asa ca am mers o statie clandestin, am coborat la urmatoarea, luat bilet si asteptat alt 17. Automatele sunt solutia la care ma tot gandesc. Ma intreb daca ar fi vandalizate in secunda 2…
    .-= Luana´s last blog ..Frustrari universitare =-.

  2. boogye says:

    Nu va e rusine sa veniti voi cu solutii? Iar tu alpha mai dai si optiuni. Unde va credeti? :)

    Intr-o nota mai serioasa, eu am avut ocazia sa vad cum stau lucrurile prin regia autonoma similara din Timisoara, si daca instinctul meu de fata mare nu ma’nsala, cred ca nu o sa vedem prea curand automate de bilete in Romania (totusi o speranta mai exista pentru ca eu nu sunt fata mare :) )
    .-= boogye´s last blog ..Coltul specialistului. =-.

  3. nu inteleg de ce nu se introduc automatele de bilete?
    avantajul ar fi ca nu mai trebuie sa platesti vanzatoare de bilete. pe termen lung e perfect.
    .-= cristian voiculescu´s last blog ..De trei ani in blogosfera – Fac cinste! =-.

  4. alphadog says:

    Mda, să zicem că instalarea unor automate de bilete ne-ar mai gîdila puţin orgoliul cetăţenesc. Civilizaţie dom’le! Ar rezolva problema biletelor, doar că investiţia este destul de mărişoară. Plus că trebuie să le asiguri şi o mentenanţă corespunzătoare. Am mai văzut cazuri despre diverse aparaturi achiziţionate din bani publici care nu puteau fi reparate, că nu se găsea nimeni competent. Deh, chichiţele achiziţiilor publice, un cost suplimentar. Iar un contract de service presupune o investiţie destul de serioasă din partea beneficiarului. Mai punem vandalizările şi obţinem un tablou complet. Hai mai bine să le dăm şoferilor bilete, facem şi o mică promovare în staţii şi autobuze: “cere-i lu’ şoferică bilet“. Treaba e rezolvată. Eu vreau să-mi cumpăr bilet, doar că nu pot. Iar ăia 3 lei pe care i-am dat aseară s-au dus pe o berică pentru şoferică. RAT a rămas cu buza umflată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

CommentLuv badge

Swedish Greys - a WordPress theme from Nordic Themepark.

Stop ACTA