Sticluţa cu apă fiartă

Am prins şi vremurile alea negre. Alea pe care Mungiu le tot surprinde în filmele sale cu o încăpăţînare neistovită. Şi sînt cîteva episoade pe care le am în minte atît de proaspete, încît am impresia că s-au întîmplat în urmă cu doar cîţiva ani. Încă simt în nări mirosul de gaz ars din bucătărie. Începînd cu luna noiembrie, cînd toamna îşi pregătea vizuina pentru hibernare, ai mei dădeau drumul la toate ochiurile aragazului pentru a încălzi o parte din apartamentul muncitoresc. Flăcările pîlpîiau firav în perdeaua nopţii, răspîndindu-şi căldura amorţită pînă în camera unde eu şi fratele meu dormeam. Dar nu era atuul nostru cel mai puternic. Luminile albăstrui nu ne ofereau confortul necesar. Sticlele cu apă caldă şi cărămizile înfăşurate în prosoape da. În ultimii ani ai deceniului 9 se instaurase un ritual în micul nostru apartament. După efectuarea temelor, de multe ori la lumina lămpii cu gaz, urma trecerea în pat. Intrarea în hainele de noapte se făcea întotdeauna într-o viteză uluitoare, pentru a nu lăsa frigul să muşte din carnea noastră de mîndri pionieri ai patriei. În maximum două minute eram sub plăpumile groase. Apoi urma dotarea cu armele necesare pentru a înfrunta noaptea friguroasă. Cîte o cărămidă încălzită în cuptor, ce ajungea la picioarele înfofolite în ciorapi groşi de lînă şi una sticlă de jumătate de litru plină ochi cu apă fiartă şi astupată cu dop de cauciuc. Atît de bine îndesa tata dopurile cenuşii încît niciodată n-am avut parte de surprize neplăcute nocturne. Şi ne era cald.

Poate pentru unii dintre cititori scenariu pare imaginar. Nu e! Aşa am copilărit o perioadă. Ca şi Mungiu, nici eu nu doresc să uit detaliile astea. Şi ştiu că mai sînt multe alte persoane ca mine. Uitarea nu este o opţiune. Istoria e un clişeu repetitiv.

Există viaţa fără CET? Claudia este încăpăţînată şi aruncă semnul mirării din finalul propoziţiei. Ea zice că DA, există viaţă fără CET!

Am trimis scrisorile de aici primarului şi consilierului local PD-L responsabil de cartierul în care am domiciliul. Încă aştept confirmările de primire.

Cîteva zeci de mii de familii din Braşov trăiesc aceleaşi experienţe, după 20 de ani de la finalul Epocii de Aur. S-o fi numi şi treaba asta evoluţie. Atunci ni se vorbea de economie. Acum auzim cuvîntul eficientizare. Un fel de a spune “sîntem proşti şi nu ştim să rezolvăm o problemă veche de cîţiva ani”.

M-am mutat din cuibul părinţilor de ceva timp. Ei au rămas în acelaşi apartament. În ultimul timp au descoperit din nou ligheanul cu apă încălzită pe aragaz. Cum frigul muşcă din ce în ce mai tare în nopţile acestui început de octombrie, tatăl meu îşi pregăteşte iar sticluţa cu apă fiartă. Dopul de cauciuc a rămas acelaşi.

Comments

comments

11 Comments

  1. Oooo, aveai caramida incalzita in cuptor? Burghezule 🙂 Eu am avut bafta de frati, ca ne incalzeam, sub plapuma, unul de la celalalt. Eram ca puiii de caine. Dimineata, cand trebuia sa plecam la scoala, eram jos din pat si imbracati bine in doar 2 minute, ca era al naibii de frig. Si pe urma, in prima ora de scoala, trebuia sa cantam imnul se stat si sa-l aplaudam pe Tovarasu’… ce vremuri…
    .-= Neamtu’´s last blog ..Sa tragem sirena! =-.

  2. Da, din păcate, retrâim vremurile alea. Eu mi-am adus de la ţară, o plapumă de puf, dartot mă trezesc cu faţa vânătă. Epoca de Aur revine. Nu ştiu dacă ai văzut emisiunea de pe Realitatea Braşov, dar se pare că cel puţin la Braşov, cu un dinozaur al termiei şi un papagal laudativ la adresa Supremului, dar mi-au dat de îneţels că soluţii nu au, de eficientizare, ci doar de alte şi alte datorii subvenţii. Chiar sper să se termine cu calvarul asta al CEt-ului. Cet-ul e mort. Nu mai înţeleg de ce-l mai profanează. Odată, încă odată şi încă odată, doar doar o mai ieşi de şpăguţă mică. Toate cele bune:)
    .-= Marius Ola´s last blog ..Ola Channel sau cum e să ai ghinion! =-.

    • Marius, am văzut emisiunea de la Realitatea. Pentru ei “eficientizare” e doar un cuvînt ce le sună bine în creierul mic pe care îl împart.
      Zamolxis, aveam şi noi în bloc temerari de genul tatălui tău. Un vecin de la etajul 4 şi-a tras centrală. Adică o sobă pe lemne :))
      Cătălin, Neamţu`, ce familiare îmi sînt imaginile astea.
      Mircea, probabil tu erai vreun pui de boier şi stăteai la casă. :)) Şi gumele Maoam sau Mamba erau semne de rude prin străinătate. Spune tot! Pînă nu cerem dosarul de la C.N.S.A.S. =))

  3. taica-meu bagase o soba cu gasolina in baie. pe balconul inchis se aflau doua butoaie mari, de metal, pline cu lichidul caldurii.

    altii din bloc instalasera ilegal calorifere cu mai multi elementi.

    intregul bloc avea geamuri cu rame din metal, care pierdeau multa caldura. unele se crapasera (geamurile) si erau lipite cu scotch 😀
    .-= zamolxis´s last blog ..Fumeile care fumeaza I – Mrrr si ro-teorie =-.

  4. Of, Doamne.. cand eram mic, aveam un apartament ATAT de friguros, incat existau zile de iarna in care trebuia sa stai in shuba in casa. Termometrul arata 10-12 grade!! Cand expiram faceam aburi.
    Cand venea maica-mea de la serviciu ma gasea sloi, pentru ca nu imi puneam ciorapi (nu ma intreba de ce, ca nici eu nu inteleg ce era in mintea mea atunci:. 🙂
    .-= Catalin´s last blog ..Un articol interesant =-.

  5. Pingback: merită citit « Campania "Există viaţă fără CET" în Brasov

  6. Jos pălăria domle, frumos scris! Mi-a plăcut şi m-a întristat în aceeaşi măsură. Mi-ai răscolit şi mie butoiul cu amintiri din trecut, pe care le am chiar dacă aveam doar 5 ani cînd am scăpat de Ceauşescu. 😉

    Eşti braşovean? Ca să ştiu unde te trec în blogroll-ul meu.
    .-= ionuţu´s last blog ..Candidaţii din 2014 =-.

Comments are closed.