Imaginea României

S-au terminat şi Campionatele Mondiale de Atletism de la Berlin. M-am cam simţit răsfăţat în vara asta. Toate aceste evenimentele sportive de anvergură mondială mi-au întărit încă o dată convingerea că aproape orice sport poate atrage luminile succesului, atunci cînd este atent îngrijit şi promovat. Nataţia de la Roma şi atletismul de la Berlin sînt două exemple.

Între evoluţiile atleţilor şi înotătorilor, pe Eurosport am vizionat de multe ori acest spot publicitar:

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=YzeKCMNYBew[/youtube]

O singură ţară, atît de multe experienţe! Romania, land of choice!

O ironie involuntară, marca Ministerul Turismului. Sînt atîtea experienţe pe care le trăim într-o singură ţară, încît ne simţim tăbăciţi, deja, în pragul vîrstei de 30 de ani. Din păcate experienţele sînt de multe ori nefericite.

Nu pot să nu remarc faptul că personalităţile sportului românesc cară din nou în cîrcă imaginea României. Sînt Nadia Comăneci! Sînt Ilie Năstase! Sînt Gheorghe Hagi! E ca şi cum ai spune că aceste nume sînt România. Şi, de fapt, sînt România! România bună. România care are ceva de oferit. Ambalajul strălucitor şi care probabil va vinde produsul.

Şi totuşi, ceva nu-mi dă pace. Folosirea imaginii foştilor sportivi de top ai României este logică într-o  campanie de genul ăsta. Mai ales că aceasta se desfăşoară pe Eurosport, cel mai important canal media european de profil. Nu mă interesează cît a costat campania respectivă. Nu vreau să intru în detalii de genul ăsta. Ar fi neproductiv pentru acest articol. Şi oricum, nu asta vreau să tratez. Mă interesează faptul că această autoritate, Guvernul României, este cea mai ipocrită şi ineficientă instituţie din România.

Doar o simplă privire către starea sportului din acest moment şi descoperim dezolare, paragină şi moarte. Cele mai multe ramuri sportive sînt într-o stare de nedescris. Că tot vorbeam de atletism mai sus. Cîţi atleţi mai avem pe lista campionatelor mondiale sau europene? Sau la Jocurile Olimpice? Ce rezultate au reuşit în ultimii patru ani? Ce ne împiedică să mai cucerim medalii olimpice, mondiale sau europene? Să fie cumva pregătirea în condiţii jalnice şi faptul că aceşti sportivi nu reuşesc să îşi asigure o existenţă decentă prin activitatea pe care o desfăşoară? Şi atunci se întîmplă ca aceştia să-şi abandoneze firul logic pentru pîine şi lapte. Vor un trai decent, logic într-o societate sănătoasă. Aşa s-a întîmplat cu Florin Suciu. Sînt şi alţii care îi vor urma exemplul. Aşa cum el a urmat exemplul altor sportivi, rămaşi anonimi, ce şi-au schimbat destinul, scîrbiţi de indiferenţa României malefice.

Şi mă întreb, peste 10-20 ani, cînd o altă blondă ministreasă a turismului va dori să realizeze o nouă campanie publicitară pe Eurosport sau aiurea, imaginea căror sportivi o va folosi?

P.S. De vreo două ori pe săptămînă îmi mai epuizez energia alergînd pe stadionul Liceului cu Program Sportiv din Braşov. O arenă cochetă ce poartă numele lui Ion Ţiriac. Pista de atletism este dotată cu zgură. La concursuri sau la probele sportive ale Bacalaureatului, un domn în vîrstă trasează liniile necesare cu var. Astfel, în secolul XXI tinerii atleţi braşoveni îşi murdăresc şosetele cu praf roşiatic, în speranţa ca într-un viitor ipotetic vor reuşi să ia startul lîngă un Usain, Asafa sau LaShawn. Tare mi-e teamă că şi aceştia vor eşua prin Italia, Spania sau Germania, pe şantiere sau printre pomi fructiferi. Iar cînd vor veni în concediu acasă, se vor relaxa la concerte organizate de Ministerul Sportului, cu scene de zeci de mii de euro. Vor bea o bere şi îşi vor sugruma frustrările trecutului. În tăcere. Oare nu reprezintă şi ei imaginea României?



Comments

comments

15 Comments

  1. Am remarcat spotul şi mi-a stat în gât odată cu o bucată de şniţel. Mă uitam la HagiNadiaIlie, aceiaşi oameni cu care ne scoatem pârleala de zeci de ani, până la urmă “produse” ale sistemului comunist, nu? Oare dacă în locul lor ar fi apărut Potec, Alina Dumitru sau fetele de la canotaj le recunoşteau mulţi români? Nu cred, că nu degeaba le tot dau nişte cretini afară de pe lacul Snagov 😐

    Eu nu ştiam de Florin Suciu până acum. Nu-s pasionată de sport, însă mă gândesc dar un sprinter trebuia să fie ţinut în puf… Nu de alta, dar e cam singurul.

    Nu mă abţin şi fac o analogie cu educaţia: tot timpul se foloseşte scuza: “Dar uite domnule, că există performaţă! Elevii/sportivii noştri au luat premii peste medalii şi medalii peste premii!” Da – le-au luat ÎN CIUDA condiţiilor, nu datorită lor. Sunt excepţii. Şi tot cretinu’ ştie că “excepţia confirmă regula”. Şi sportivii se antrenează în mare parte în străinătate, dar ssst! să nu trezim pe nimeni…
    .-= Luana´s last blog ..Cum să minţi cititorii cu Ze List-ul =-.

  2. nici eu nu stiam de florin suciu. totusi clipul mi-a placut si mi s-a parut bine realizat.

    pierderea lui florin suciu poate avea multe cauze, si noi speculam aici intrucat nu stim nimic sigur. totusi, guvernul roman poarta numai o parte din vina. intr-o societate / economie sanatoasa, suciu ar fi avut de ales intre o gramada de sponsori care sa-l fi tinut in pus in schimbul promovarii produselor lor. sau gresesc?
    .-= zamolxis´s last blog ..also sprach nietzsche I care estem =-.

    • @Luana – Spotul nu este rău. Doar că statul trage de imaginea personalităţilor răsărite pe vremea în care noi ne jucam cu păsăricile în nisip (mai mult tu decît eu :-P) sau nici măcar nu existam.
      @zamolxis – Păi tocmai că în România nu există o societate normală, ar trebui ca statul să susţină cu bani grei ramurile sportive care au o tradiţie în mentalitatea colectivă. Atletism, nataţie, canotaj, gimnastică, etc. Că tot vorbeam de stadionul Liceului Sportiv din Braşov. Arena arată bine. Oamenii s-au preocupat, în urmă cu vreo 3 ani, să modernizeze tribunele, care arată şi acum impecabil. În schimb pista de atletism şi ceea ce există în mijloc se află într-o stare deplorabilă. Groapa cu nisip are vreo 5 metri lungime. Pista acesteia este acoperită cu nişte plăci de bitum, de pe vremea lu’ tataie şi se mişcă la orice pas. Pragul de bătaie este o scîndură amărîtă şi putrezită. Pista de atletism este acoperită cu zgură, ca în urmă cu 70-80 de ani. Şi în condiţiile astea, sportivii care au ales liceul sportiv, ce şanse au să-şi dezvolte abilităţile atletice? Nu este o coincidenţă faptul că aproape toţi sportivii români care obţin medalii la olimpiade, mondiale, europene se antrenează în străinătate, pe banii lor. Ei au avut noroc şi nervii tari.
      Cu o parte din banii ăia cheltuiţi de MTS pe chefurile din luna mai, cred că s-ar fi putut investi într-o pistă de atletism decentă pentru sportivii din Braşov sau din orice alt oraş.

  3. Clipul imi place… dar pacat ca produsul e ca o vata de zahar pe bat. Pare fain la inceput, pana te trezesti cu degetele lipicioase si nu mai stii cum sa scapi… acum sunt in Cristurul Secuiesc si imi rup masina prin gropile de pe aici. Asta e Romania! Tara unde se circula cu cel mult 50 kmph pe drumurile nationale… ca autostrazi oricum n-avem!
    .-= Catalin´s last blog ..Fotografi =-.

  4. Acum vazui videoclipul, ca la munca nu aveam sunet. Trebuie sa recunosc ca e superb, trecand peste scandalul din jurul acestui subiect. Ce nu mi-a placut e accentul+dictia Nadiei. Si accentul+dictia lui Nastase. Si accentul+dictia lui Gica. 😛
    De fapt, ideea e super, nici macar nu trebuia sustinuta de 3 personalitati. Puteau fi orice 3 persoane. 🙂
    .-= Catalin´s last blog ..Ta-daaa: I do stand-up =-.

    • @Cătălinilor – Da, clipul arată bine. Doar că noi ştim mai bine ce se află în spatele acelor peisaje idilice. Iar despre accentul+dicţia despre care vorbeşti, Cătălin Popa… ei bine, eu nu-s chiar aşa de mofturos. Oamenii ăştia şi-au făcut o faimă prin mişcare, nu prin vorbe. Şi ce dacă nu ciripesc într-o engleză demnă de Oxford?

  5. Azi cand toate hotelurile de la mare s-au inchis si hotelierii isi numara bruma de bani care le-a mai ramas, iar la iarna nu se stie cine va mai veni la munte, la Poiana Brasov, faptul ca s-a cheltuit o gramada de bani pe o reclama care de ce sa nu recunoastem, nu e rea, dar nu si-a atins scopul, toti turistii au preferat litoralul bulgaresc iar despre straini ce sa zic, astia nu mai vin demult prin Romania, de cand s-a spart conducta cu tigani si au invadat toata Europa. Trebuia difuzata? Bineinteles ca da, asta e o strategie de marketing, chiar daca o firma nu mai aduce nimic nou pe piata trebuie sa-si faca reclama in continuare, ca sa stie lumea ca inca mai exista. Poate in viitor, cine stie, tara noastra o sa devina atractiva si pentru straini. Dar pentru asta trebuie sa facem ceva, nu sa stam si sa asteptam sa moara capra bulgarului.

    • @0gar – Mă tem să nu moară capra noastră înainte de cea a bulgarului. Şi aşa e vai de capul ei, numa’ piele şi os. Mănîncă stăpînă-sa blondă şi pentru ea, de abia o mai ţine calu’ pe spinare.
      @cartuse – Chiar ne crede proşti. Şi cred că are dreptate. De ce n-am fi?

Comments are closed.