Ca să combată criza, Băselu’ spune că trebuie concediaţi vreo 300 de mii de angajaţi ai statului. Uuuuuuuuuuuuu, ce bine!

N-am avut pînă în prezent relaţii intime cu aparatul birocratic, adică n-am lucrat pentru nici o instituţie publică din România. Ba chiar am trăit unele experienţe parcă extrase dintr-o piesă de teatru absurd. Aş putea să strig “foarte bine le face Băse. Să-i dea afară pe toţi. Mama lor de trîntori”, dar asta n-ar însemna decît să-mi las frustrările să împută tot blogul ăsta. Şi sînt prea multe bloguri, unele cu trafic foarte mare, care put prin online.

Dar nu pot să nu îmi pun o întrebare. Este o măsură anticriză trecerea pe linie moartă a 20% din angajaţii sistemului bugetar? Pentru că nu vor fi afectate doar persoanele trecute în şomaj. Oamenii ăştia mai au soţi, soţii, copii sau părinţi cu pensii mizerabile. Nu trăiesc singuri. Nu afectezi 300 de mii de oameni, ci 300.000 de familii.

Eu cred că Băsescu se cacă pe el, cu gîndul la alegerile din sezonul toamnă-iarnă şi vine cu textul “aparatul de stat e exagerat de mare” ce trebuie băgat la apă.

Şi presupunînd că această măsură este necesară, mă întreb oare cine va fi lăsat la vatră? Omul competent, care îşi vede de treabă, ori pupincuristul/ţuţărul/intrigantul de birou/ţiitoarea directorului/sifonarul util?

Poate că sînt prea mulţi angajaţi ai aparatului de stat, dar de ce se trezesc unii abia acum să realizeze asta? Vei concedia amărîţii. Unde se vor duce? În sistemul privat? Mai mult ca sigur se vor angaja toţi!

Pe dracu’…

Boţ se născuse într-o seară de iulie. Fusese al patrulea născut şi singurul pisoi dintre cei cinci nou-fătaţi de către doamna Anastasia, pisica pe jumătate birmaneză a familiei Tache. Doamnă e cam mult spus, avînd în vedere vîrsta fragedă a elegantei feline cu sînge albastru. Era mai degrabă o domnişoară, abia ieşită din adolescenţă, fiind născută cu un an mai devreme şi cam în aceeaşi perioadă. Poate puţin mai devreme, înainte de celebrarea solstiţiului de vară. Dar nu despre tinereţea noii mame este vorba aici şi nici despre iubirea înfiripată între ea şi bătrînul pisoi-vulpoi al curţii, Angelo, un adevărat Don Juan pisicesc al întregului cartier. Aşa că să revenim la Boţ.

Ioana o strigă pe Ana.

- Ia uite ce piatră interesantă am găsit! Şi îi dezvălui timid o rocă albă, semitransparentă, ce se odihnea în palma sa udă.

- Ce frumoasă e! Unde ai găsit-o?

- Chiar aici, lîngă piatra asta mare! Şi Ioana se dădu cîţiva paşi în spate prin apa încălzită de soare. Se aşeză pe stînca ce trona în mijlocul rîului, împănată de muşchi, şi continuă să cerceteze bucata aceea de piatră. Ana o urmă, aşezîndu-se în dreapta sa.

Cele două fetiţe se cunoscuseră în acea după-amiază de sîmbătă, pe marginea rîului de la marginea oraşului. Avînd vîrste apropiate, s-au împrietenit în cîteva minute. Oricum, adulţii îşi ocupaseră timpul cu grătarul, berea şi zăngănitul zarurilor de table, lăsîndu-şi odraslele să zburde nestingherite. Ioana era în clasa a treia, Ana cu un an mai mică. După cîteva minute deveniseră prietene nedespărţite. De abia mîncaseră ceva la ora prînzului, nerăbdătoare în a-şi relua joaca întreruptă.

Cu paşi mici, călcînd atent prin pînza subţire a rîului timid, Elena se alătură celor două tovarăşe pe piatra înverzită. Era un ghioc de fată. Împlinise 6 ani şi se pregătea de clasa I în toamna ce urma. În ciuda timidităţii, se împrietenise cu cele două fete mai mari, spre mirarea părinţilor.

Toate trei îşi acordaseră cîteva minute de respiro, ostenite de zbenguiala de peste zi. Urmau să se despartă în curînd. Părinţii Ioanei erau deja gata de plecare.

- Ioana, hai că plecăm!

- Trebuie să plec! le spuse celor două colege mai tinere, fără să le privească.

- Şi eu! completă Ana. Elena completă scena de adio, repetînd cele două scurte cuvinte.

Fără cuvinte mari sau erupţii de sentimentalism şi-au luat la revedere. De fapt era un adio, enunţat monosilabic. Nu se vor mai revedea vreodată. Fiecare îşi va urma călătoria prin viaţă separat. Au trăit împreună doar cîteva ore şi au împărţit cîţiva stropi de apă caldă. O picătură în oceanul celor trei destine, ce se va evapora în scurt timp. Un singur lucru le va lega, pentru totdeauna. Rîul.

Read More

În fiecare seară de la ora 12 şi ceva, de luni pînă miercuri, TVR televizează cîte două episoade din Dr. House. Le-am descoperit acum vreo două săptămîni şi am devenit telespectator nocturn. Aseară, în timp ce aşteptam începerea unui nou episod, zapam în dorul lelii după ceva interesant care să-mi capteze atenţia. Şi am găsit ceva. Pe Sport.ro am dat peste o aşa zisă ştire a zilelor mizerabile pe care le trăim. Un băiat tinerel, care are ca ocupaţie lovirea băşicii cu piciorul, era prezentat ca o victimă a iubirii. Fotbalistul Cristian Tănase ar fi fost înşelat de gagică-sa.

Mă scot din sărite mîzgălelile hidoase de pe clădirile oraşului. Fel şi fel de de însemne mai mult sau mai puţin stilizate ne rănesc privirile în fiecare zi. Îmi explodează capul cînd văd cîte o clădire din centrul istoric al Braşovului, proaspăt renovată şi imediat mîzgălită de nişte “artişti” de două parale.

Acum să ne calmăm niţel! E drept că ftw nu sună la fel de antrenant ca blogoree. Şi că prima pagină e cam îndesată de prea multă informaţie. Că au apărut şi site-urile în peisaj. Dar să fim serioşi, cîte articole de pe site-uri sînt promovate într-o zi, în comparaţie cu cele provenite de pe bloguri? În ultimele 24 de ore au fost propulsate pe prima pagină doar două ştiri. DOUĂ! Este evident că în acest moment pe FTW tot blogurile fac legea, acestea atrăgînd majoritatea voturilor. Şi probabil dezechilibrul acesta va mai persista pînă cînd amintirea vechii platforme se va estompa.

Din toată tărăşenia asta despre ministresele preferate ale lui Băsescu şi cum acestea au făcut cam ce au dorit cu banii publici, sfidînd cu nesimţire situaţia economică, probabil că vom extrage şi ceva pozitiv. După demisia Ridzi, e posibil să urmeze şi cea a Elenei Udrea. Şi nu pentru că deasupra blondei, pe scară ierarhică (nu vă gîndiţi la prostii), se află nişte persoane responsabile, ci pentru că ne aflăm într-un an electoral, iar aparenţele trebuiesc salvate de dragul conducătorului suprem. Din nefericire pentru ei, politicienii partidului portocaliu nu se află într-o poziţie de forţă, pe modelul PSD 2004. Atunci social-democraţii îşi aserviseră aproape toate ziarele şi televiziunile româneşti, iar comunitatea online era anemică. Abia spre sfîrşitul anului 2004 au apărut stenogramele PSD, tulburînd apele niţel. Atunci Năstase a pierdut la mustaţă Cotroceniul. Astăzi Băsescu sîngerează voturi cu fiecare ştire sau poză despre ministerele şi ministresele pedeliste. Se mai zbate prin secuime, servind şuşanale jenante românilor verzi.

Nu mă îndoiesc de faptul că Elena Udrea s-a jucat plină de inocenţă studiată cu banii din pivniţa Ministerului Turismului. Iar în scurt timp vom avea tabloul complet al risipei ministeriale. Şi sînt convins că nu vor trece prea multe luni pînă cînd Băselul o va executa public pe blonda rubensiană. Doar e expert la aşa ceva.

Eu pariez că septembrie va fi cam negru pentru prima turistă a ţării. Mai pariază cineva?

După o oră petrecută la volanul maşinii, undele radio mi-au adus adus la cunoştinţă de cîteva ori că astăzi se împlinesc 40 de ani de la prima aselenizare. Şi fiind un eveniment extrem de important al acelei vremi, e bine să îl menţionăm de cel puţin 10 ori pe parcursul zilei de 20 iulie. Dar nu despre asta vreau să scriu în rîndurile de mai jos.

În 20 iulie 1944, undeva în apropierea localităţii poloneze Ketzryn (pe vremea aceea purtînd numele Rastenburg) avea loc cel mai elaborat atentat la viaţa lui Adolf Hitler. Cu 4 ani mai devreme, Fuhrerul alesese acest loc pentru construirea unui Cartier General de unde să coordoneze inevitabila invazie a Uniunii Sovietice. A fost denumit Wolfsschanze (Vizuina Lupului).

Mîine va avea loc BlogMeet Braşov #4. Am fost anunţat de către băieţii de la brasovblog.net. Din păcate nu voi fi prezent, avînd o nuntă la care voi participa. De altfel, evenimentul ăsta mă împiedică să particip şi la crosul de mîine dimineaţă, organizat de Hospice Casa Speranţei în Parcul Nicolae Titulescu de la ora 9.00.

Pentru detalii referitoare la întîlnirea blogărilor din Braşov intraţi pe brasovblog.net, căruia îi voi face loc în blogroll (poate aveţi şi un banner) împreună cu alte bloguri din Braşov.

Sper ca întîlnirea cu numărul cinci nu se va lăsa mult aşteptată, iar atunci să ne întîlnim puţin altfel şi într-un cadru inedit. Că tot e vară, poate facem un GrillMeet Braşov. Doar o idee.

Să aveţi poftă de multă distracţie. Eu o să încerc să fur mireasa.

Mister President avu ieri o viziune, în timp ce îşi rostea cuvîntarea de apărare a fetiţei. Mai degrabă o nălucă. Năluca Anei Pauker prin încăperile Casei Poporului.

*sursa

Acum mi-a picat fisa. D’aia n-a mai rezistat Ridzi şi a demisionat. Şi ea a fost îngrozită de inchizitoriul instrumentat de această nouă Ana Pauker a politicii secolului XXI.

*sursa

Săracu’ Boureanu. Nici nu ştie ce-l aşteaptă.