Tabiet de Crăciun

Colinde, moş, roşu, beteală, brad, vin fiert cu scorţişoară, obraji îngheţaţi, rece, ciorapi uzi, luminiţe colorate, Quo Vadis, piftie, cadouri, îmbrăţişări, bucle blonde, ochi verzi, bulgări de zăpadă şi nu în ultimul rînd “Accidentul”. Romanul meu preferat pentru zilele de Crăciun, pe care îl citesc în fiecare an. Cartea aia cu coperţi negre şi file îngălbenite de vreme, ce mă aştepta moţăind la loc de cinste printre celelalte colege de raft, mai tinere şi mai arătoase.

Aseară m-am reîntors la Nora, Paul şi Ann pentru a nu ştiu cîta oară. Şi erau tot acolo, răbdători, cu acelaşi aer familiar cu care m-au obişnuit în ultimul deceniu şi ceva. Din dialogurile şi gîndurile lor parcă îmi spuneau “ştiam că putem conta pe tine şi anul ăsta”. Şi ca un camarad de nădejde ce sînt, îi voi însoţi din nou în povestea lor şi Crăciunul acesta. Pe pîrtiile de schi din Poiana Braşov ale anilor ’30, prin Braşovul de atunci. Voi fi împreună cu Paul, cu amintirile sale ce duc la Ann şi care scad în intensitate odată cu descoperirea Norei. Cu neliniştea liniştită a acesteia. Sînt doar cîteva dintre lucrurile ce mă îndeamnă să îi dedic un loc special, pe noptieră, acestei cărţi în zilele sfîrşitului de decembrie.

Împreună cu o cană de vin fiert, îmi voi savura tabietul în serile ce vor urma. Şi voi trage de poveste pînă în prima zi de Crăciun, poate a doua. Vreau să inspir parfumul filelor îngălbenite cît mai multe zile.

Iată o mică parte din ce înseamnă Crăciunul pentru mine.

Later edit: Şi un articol găsit despre cartea Crăciunului meu pe bookblog.